InPower 2010
Organizatori: AIESEC Bucureşti
Date cheie: Perioada: 20 – 21 aprilie 2010
Termen limită de aplicare: 18 aprilie 2010
Loc: Universitatea Politehnica Bucureşti
AIESEC Bucureşti organizează luna aceasta evenimentul InPower, dedicat studenţilor cu profil tehnic dornici să îşi dezvolte noi abilităţi cu ajutorul cărora să răspundă cerinţelor exigente de pe piaţa muncii.
Cu alte cuvinte, participanţii vor învăţa în două zile ce înseamnă de fapt a lucra în echipă, a fi flexibili la schimbare, a înţelege ce presupune strategia de management a unei companii (de ce faci ceea ce faci şi cu ce scop), a se putea adapta mai uşor la pretenţiile lor şi ale celor din jur, a fi deschişi propunerilor noi.
Prima zi a evenimentului va fi compusă din 4 workshopuri: antreprenoriat, vânzări, prezentarea personală şi leadership, în urma cărora studenţii vor avea o viziune antreprenorială, îşi vor dezvolta capacitatea de a improviza, vor învăţa să comunice mai bine dar şi eficient, vor descoperi secretul reuşitei de a putea conduce şi rezolva conflictele care pot apărea într-o echipă, tainele managementului şi leadershipului.
A doua zi constă în rezolvarea unui studiu de caz – moment în care participanţii se vor împărţi în grupe şi vor fi puşi în faţa unei situaţii dificile ce poate apărea într-o companie, ei fiind nevoiţi să găsească o soluţie. Ziua se va încheia cu discuţii între participanţi şi oameni de afaceri care le vor dezvalui acestora realitatea mediului business în diferite departamente. Mai mult, studenţii vor avea ocazia să înţeleagă relevanţa unei experienţe de voluntariat în AIESEC.
Cei interesaţi pot aplica până pe 18 aprilie 2010 pe www.inpower.aiesec.ro.
Articol trimis de Roxana Toea, Public Relations AIESEC Bucureşti.
——
Vezi ce alte oportunităţi îţi mai oferă calendarul evenimentelor studenţeşti luna aceasta!
——






