Calendarul evenimentelor studentesti

Dezvoltare Durabilă la Marea Neagră

 
Dezvoltare Durabilă la Marea Neagră

Organizatori: LSRS
Date cheie: Perioada: 28 – 29 august 2010
Termen limită de aplicare: 17 iulie 2010
Loc: Constanţa
Participanţi: studenţi şi absolvenţi români din ţară şi din străinătate

În perioada 28 – 29 august 2010, Liga Studenţilor Români din Străinătate organizează Conferinţa “Dezvoltare Durabilă la Marea Neagră”. Evenimentul va reuni tineri de valoare înscrişi în cele două competiţii-grupuri de lucru, precum şi reprezentanţi ai diplomaţiei şi ai mediului de afaceri, pentru a facilita schimbul de idei şi bune practici în domeniul dezvoltării durabile a României în regiunea Mării Negre.

Evenimentul se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României şi va cuprinde două grupuri de lucru, după cum urmează:

1. Grupul de lucru I : Geopolitică și Geostrategie la Marea Neagră”

  • România în Uniunea Europeană și rolul său la Marea Neagră
  • Securitate energetică
  • Importanța strategiei dunărene pentru regiunea Mării Negre
  • Inițiativele de cooperare regională în zona Mării Negre

2. Grupul de lucru II : Investiții Durabile la Marea Neagră”

  • Energie regenerabilă
  • Protecţia şi valorificarea patrimoniului Mării Negre şi a Deltei Dunării
  • Ecoturism
  • Reciclarea şi valorificarea deșeurilor
  • Noile tehnologii informatice şi dezvoltarea durabilă

Primul grup de lucru constă într-o competiție de eseuri ştiinţifice pe unul din subiectele propuse. Al doilea constă într-o competiţie de proiecte antreprenoriale în domeniul investiţiilor durabile.

Aplicaţia iniţială va conține CV-ul aplicantului (în limba engleză) şi abstractul lucrării (maxim o pagină, în limba engleză și în limba română). Acestea trebuie trimise până la data de 17 iulie 2010, la urmatoarea adresă de e-mail: conferinta@lsrs.ro. Pentru etapa finală a competiţiei, participanţii selectaţi vor fi invitaţi să îşi trimită lucrarea completă, de maxim 10 pagini, pe care o vor prezenta în cadrul Conferinţei “Dezvoltare Durabilă la Marea Neagră” din 28 – 29 august.

Pentru mai multe detalii referitoare la premiile de la fiecare grup de lucru, constând în bani, stagii de practică în domeniu, dar şi consiliere în implementarea proiectului antreprenorial şi posibilitatea incubării proiectului, vă rugăm consultați Call for Applications.

Articol trims de Sorana Şerban, Director Relaţia cu Presa, Liga Studenţilor Români din Străinătate.

——
Vezi ce alte oportunităţi îţi mai oferă calendarul evenimentelor studenţeşti luna aceasta!
——


Etichete: , ,

Ce parere ai?

Comentarile sunt moderate. Acestea vor aparea odata ce au fost aprobate.