Câştigă un voucher la cursurile de actorie Teen Media

Boot Camp

 
Boot Camp

Organizatori: Academia Credis
Perioada: 10 iulie – 1 octombrie 2010
Loc: Bucureşti

Academia Credis, unul din centrele consacrate de traininguri educaţionale din  România, organizează în perioada 10 iulie – 1 octombrie 2010, cursuri în regim Boot Camp. Principalul avantaj al Boot Camp-urilor este că participanţii vor avea posibilitatea să urmeze cursurile într-un regim de predare intensiv, profitând de perioada verii pentru a se perfecţiona în diferite domenii de activitate.

Anul acesta, în perioada 12 iulie – 1 octombrie, Academia Credis va continua tradiţia ultimilor trei ani şi va organiza cursuri de Cisco, precum şi Microsoft, Photoshop, Linux sau PHP în regim Boot Camp.

Aceste cursuri se vor desfăşura la sediul Academiei Credis (Str. Drumul Sarii nr. 144, Sector 6, Bucureşti) şi se vor caracteriza printr-un program flexibil prin care cursanţii vor putea să aleagă, în funcţie de cum le va permite timpul, între un program de dimineaţă sau de weekend.

Preţul pentru orice curs este de 350 Ron pentru elevi şi studenţi şi 450 Ron pentru persoane fizice. Pentru înscrieri până la data de 1 iulie 2010, cursanţii beneficiază de o reducere de 10% pentru toate cursurile în afară de Microsoft C#, Linux 101, Zend PHP 5 Training.

Mai multe detalii despre Boot Camp-urile organizate de Academia Credis, precum şi informaţii referitoare la conţinutul cursurilor, program, costuri, modalităţi de plată şi formularul online de înscriere se pot obţine accesând  site-ul Academiei Credis.

Articol trimis de Andrei Rotaru, Asistent Marketing Academia Credis.

——
Vezi ce alte oportunităţi îţi mai oferă calendarul evenimentelor studenţeşti luna aceasta!
——


Etichete: , ,

Ce parere ai?

Comentarile sunt moderate. Acestea vor aparea odata ce au fost aprobate.