Calendarul evenimentelor studentesti

39 de studenţi internaţionali se pregătesc pentru GROW

 
GROW

Pentru ediţia GROW 1.0 &1.1 adresată exclusiv liceenilor aflaţi în clasele a X-a şi a XI-a, 39 de tineri internaţionali din 12 ţări se pregătesc în cadrul conferinţei Train The Trainers ce are loc la Predeal, săptămâna aceasta. Studenţii străini vor fi traineri în cele 12 oraşe din România în care are loc programul Grow, în perioada 26 iulie – 3 septembrie.

În cadrul conferinţei, tinerii internaţionali vor învăţa cum să adopte o atitudine constructivă şi îşi vor dezvolta proactivitatea, abilităţile de management de proiect, eficienţa personală, abilităţile de prezentare în public prin simulări şi ateliere practice. Toate aceste teme împreună cu descoperirea şi înţelegerea valorilor personale şi a celor culturale române vor fi şi temele activităţilor de care se vor bucura cei peste 750 de elevi participanţi la program din întreaga ţară. Pregătirea va fi realizată de traineri cu experienţă precum Ştefan Pălărie şi Armina Cerbu din Şcoala de Valori, Marius Blajut alumnus AIESEC şi Reka Ujfalvi din AIESEC România.

AIESEC şi Şcoala de Valori şi-au propus ca prin conferinţa Train The Trainers să asigure omogenitatea şi consecvenţa abordării programului GROW indiferent de oraş sau grupă de participanţi şi reprezintă un moment cheie în organizarea unuia din cele mai mari programe de dezvoltare non-formală adresat elevilor de liceu.

“M-am alăturat programului Grow pentru că îmi doresc să aibă un impact în viitorul nostru. Trăim cu toţii în aceeaşi lume şi este nevoie să participăm făcând totul pentru a îmbunătăţi evoluţia acestei lumi. Cred că mulţumită acestui program, noi putem face viitorul mai bun.” a motivat implicarea sa în acest proiect Paulina Nowicka, studentă în Polonia.

Aflaţi mai multe pe pagina evenimentului.

Articol trimis de Alexandra Bucătari, Project Manager Grow.

Sursa foto

——
Vezi ce alte oportunităţi îţi mai oferă calendarul evenimentelor studenţeşti luna aceasta!
——


Etichete: , , ,

Ce parere ai?

Comentarile sunt moderate. Acestea vor aparea odata ce au fost aprobate.