Calendarul evenimentelor studentesti

Școala ADC la a treia ediție!

 
Școala ADC la a treia ediție!

Organizatori: Art Directors Club Romania (ADC*RO)
Perioada: octombrie 2010 – februarie 2011
Termen limită de înscrieri: 1 septembie 2010.
Loc: București
Participanţi: studenți pasionați de advertising

Școala de creatie ADC*RO, un proiect Art Directors Club Romania (ADC*RO) în parteneriat cu Uniunea Agențiilor de Publicitate din România (UAPR), dă startul pentru cea de-a treia ediție.

Înscrierile pentru concursul de admitere se pot face online, pe site-ul școlii până pe 1 septembrie 2010. Participanții vor avea de rezolvat un brief, în urma evaluării tuturor înscrierilor urmând să fie admiși la cursurile Școlii ADC*RO 60 de studenți.

Criteriile pe baza cărora tutorii școlii vor nota înscrierile sunt creativitatea, originalitatea și respectarea cerințelor briefului. Cursurile vor începe la 1 octombrie 2010 și se vor desfășura pe parcursul a 12 săptămâni, până în februarie 2011.

“De ce să facă un student Școala ADC? Pentru că zilnic îmi scriu studenți care îmi cer un test pentru că ar vrea să se angajeze în publicitate. La Școală ar avea vreo 10 teste din care chiar și-ar putea face un portofoliu. Săptămânal cineva mă contactează ca să îi pună o pilă cuiva, dar Școala ADC ți-ar putea pune vreo 12 pile, la 12 directori de creație diferiți. Tot săptămânal primesc măcar o cerere pentru un mic internship în agenție, însă Școala ADC iți garantează că vei face ‘tutoratele’ în două agenții diferite. Pe scurt, în mai multe locuri poți invăța publicitate mai bine sau mai rău, însă Școala ADC este singura în care asta se face foarte practic și cu atât de mult contact nemijlocit cu oameni care ți-ar putea «kickstarta» cariera în publicitate“, explică Șerban Alexandrescu, Președinte ADC*RO și Creative Director Headvertising.

Pentru înscrierea în concursul de admitere nu se percepe nicio taxă. Pentru a urma seminariile scolii ADC*RO, studenții admiși vor avea de achitat, ulterior, o taxă de 500 de euro. La finalul școlii, cei mai talentaţi dintre ei vor beneficia de internship-uri în agenții de publicitate. Mai multe detalii pe www.scoalaadc.ro.

Update: Câştigaţi o bursă la şcoala ADC participând la concursul “Cât de mult îmi doresc să ajung la Şcoala ADC*RO”.

Articol trimis de Alex Mihai Dinu, PR Executive, Millenium Communications

Sursa foto

——

Vezi ce alte oportunităţi îţi mai oferă calendarul evenimentelor studenţeşti luna aceasta!
——


Etichete: , , ,

Ce parere ai?

Comentarile sunt moderate. Acestea vor aparea odata ce au fost aprobate.