Cupa Academiei 2010
Organizatori: ASER România
Date cheie: Perioada: 4 – 9 mai 2010
Termen limită de aplicare: 30 aprilie 2010
Loc: Bucureşti
Cupa Academiei este deja un proiect de tradiţie în cadrul ASER, dar aduce, datorită membrilor săi, o schimbare cu fiecare ediţie, fie că este vorba de o nouă imagine sau de un nou concept, reuşind să rămână în atenţia studenţilor şi să ţină pasul cu preferinţele acestora.
Participanţii se vor întrece anul acesta la fotbal, streetball, tenis de masă, bowling, billiard, lasertag, tenis de picior şi volei pe nisip! Astfel, unul din cele mai inedite aspecte ale Cupei Academiei 2010 va fi terenul de volei cu nisip, amenajat în parcul Titan.
În ediţia curentă vor fi premiaţi studenţii activi, competitivi, cu spirit de echipă şi mentalitate de învingatori, iar cei care îşi vor demonstra cel mai bine în competiţie aceste calităţi, vor avea, pe lângă premii şi şansa de a juca un meci cu echipele companiilor partenere proiectului, la sporturile de profil. Competiţiile se vor desfăşura de-a lungul a 6 zile, în perioada 4 – 9 mai în Club IDM, Sport Arena, parcul Titan, complexul Crângaşi şi respectiv LaserMegaZone.
Înscrierile se vor face la standul Cupei Academiei 2010, amplasat în ASE, clădirea Mihai Eminescu, la etajul 1, zilnic între orele 10:00 – 16:00 iar termenul limită pentru înscrieri este 30 aprilie 2010. Cupa Academiei vă aşteaptă cu premii atractive şi distracţie pe masură!
Pentru mai multe detalii despre proiect, înscriere şi organizatori accesaţi site-ul oficial www.cupaacademiei.ro.
Articol trimis de Georgiana Lavinia Chicheanu, ASER România.
——
Vezi ce alte oportunităţi îţi mai oferă calendarul evenimentelor studenţeşti luna aceasta!
——






