Calendarul evenimentelor studentesti

Festivalul Naţional “Serile Teatrului Studenţesc”

 
Serile Teatrului Studentesc

Organizatori: SiSC
Perioada: 3 – 5 mai 2010
Loc: Teatrul Mic, Bucureşti

În perioada 3 – 5 mai 2010 are loc a XII-a ediţie a Festivalului Naţional “Serile Teatrului Studenţesc”. Patru trupe de actori amatori vor urca pe scenă în primele două zile, urmând ca în cea de-a treia zi să joace o trupă de actori profesionişti.

Pe parcursul evenimentului, actorii amatori vor putea participa la workshop-uri, îndrumaţi de profesori ai distinsei Universităţi Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, putând astfel să descopere noi taine ale actoriei, şi, de asemenea, vor reuşi să interacţioneze mai bine într-un mediu familiar.

Tema festivalului din acest an este „Personajul la feminin”. Fiecare trupă va avea la dispoziţie 45 de minute să-şi etaleze aptitudinile actoriceşti pentru a impresiona juriul. Acesta va fi format din o actriţă, un actor, un critic, un regizor, un scenarist şi un scenograf, toţi prezenţe consacrate din lumea actoriei.

Ultima zi va fi dedicată decernării premiilor; se vor acorda premii pentru cea mai bună actriţă şi cel mai bun actor, atât într-un rol principal, cât şi într-un rol secundar, precum şi pentru cel mai bun spectacol, cea mai bună regie, premiul publicului şi premiul generic ambient (costume/decor/muzică). Atât trupele participante, cât şi publicul prezent vor putea urmări o trupă profesionistă încheind seara.

Intrarea este liberă!

Programul evenimentului este disponibil pe  site-ul www.sisc.ro/serileteatruluistudentesc.

Articol trimis de Emanuela Schweninger, Project Manager Serile Teatrului Studenţesc.

——
Vezi ce alte oportunităţi îţi mai oferă calendarul evenimentelor studenţeşti luna aceasta!
——


Etichete: , , , ,

Ce parere ai?

Comentarile sunt moderate. Acestea vor aparea odata ce au fost aprobate.