Zile verzi – ediţia a II-a
Organizatori: Mai Bine şi TERIS
Perioada: 12 – 18 aprilie 2010
Loc: Iaşi
În perioada 12 – 18 aprilie 2010 asociaţiile Mai Bine şi TERIS organizează cea de-a doua ediţie a proiectului ZILE VERZI, un festival al mediului la care ieşenii sunt invitaţi să participe la workshop-uri, proiecţii de filme documentare de mediu şi la o plimbare cu bicicletele prin oraş.
Workshop-urile de Cultură Civică Contemporană vor avea loc în zilele de 12 şi 13 aprilie, la Centrul Cultural Francez Iaşi, între orele 17.00 si 20.00, iar înscrierile se fac pe site-ul evenimentului. Cei care vor participa la ambele sesiuni vor primi diplome, cadouri ecologice şi vor savura produse Fair Trade (provenite din comerţul echitabil).
În cadrul festivalului organizatorii aduc în atenţia publicului ieşean o parte din cele mai bune documentare de mediu, precum: Food Inc., The Cove, Crude, The End of the Line sau Garbage! The Revolution Starts at Home. Proiecţiile vor avea loc la Centrul Cultural Francez, în zilele de 15, 16 şi 17 aprilie, programul putâmd fi consultat pe site-ul proiectului.
Tot sâmbătă, 17 aprilie, de la orele 16.00, cei interesaţi sunt aşteptaţi să se alăture într-o plimbare de aproximativ o oră cu bicicletele în oraş, Fără emisii, Fără Zgomot, Libertate, Mobilitate şi Sănătate. Plecarea se va face din faţa Casei de Cultură a Studenţilor, laşi.
Prin participarea la acest eveniment puteţi descoperi cum se poate contribui la o schimbare pozitivă în comunitatea locală.
Mai multe informaţii despre acest proiect pot fi găsite pe site-ul www.iasirecicleaza.ro.
Articol trimis de Daniela Pălimariu, PR şi Comunicare Asociaţia Mai Bine.
——
Vezi ce alte oportunităţi îţi mai oferă calendarul evenimentelor studenţeşti luna aceasta!
——






