Şcoala Studenţească de Ecologie – ediţia a 4-a
Organizatori: TERIS
Date cheie: 3 – 9 mai 2010
Loc: Iaşi şi Munţii Buzăului
Participanţi: 45 de studenţi din Iaşi
Asociaţia “Tinerii Ecologi Români din Iaşi” – TERIS, organizează în perioada 3 – 9 mai 2010 cea de-a 4-a ediţie a Şcolii Studenţeşti de Ecologie, cu scopul stimulării responsabilităţii civice, a respectului faţă de natură şi dezvoltării unei atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător în rândul studenţilor.
În acest program vor fi selectaţi 45 de studenţi, din mediul academic ieşean, interesaţi de domeniul ecologiei, pentru a participa timp de o săptămână la o serie de activităţi cu caracter teoretic şi practic, finalizate cu o aplicaţie de trei zile în Munţii Buzăului.
Dintre activităţile cu caracter teoretic menţionăm workshop-ul “Protejarea naturii – o responsabilitate socială”, susţinut de reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi şi Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Iaşi şi seminariile “Valorificarea resurselor regenerabile”, “Impactul antropic asupra mediului înconjurător” sau “Soluţii de arhitectură ecologică”, susţinute de cadre didactice ale Universităţilor “Alexandru Ioan Cuza” şi “Gheorghe Asachi” şi un arhitect specializat în tehnici de arhitectură ecologică.
Tot în cadrul Şcolii, participanţii vor avea posibilitatea să viziteze staţia de sortare a deşeurilor de la Ţuţora, staţie de epurare şi tratare a apei, dar şi compania Antibiotice.
Organizatorii au ales să deruleze acest proiect întrucât educaţia reprezintă o necesitate actuală importantă fără de care nu se pot realiza schimbări comportamentale, iar tinerii pot creea un curent de opinie favorabil dezvoltării conştiinţei ecologice, menit să schimbe mentalitatea la nivel individual şi colectiv.
Studenţii care doresc să participe la eveniment se pot înscrie pe site-ul sse.teris.ro.
Articol trimis de Bibire Livia, Project Manager proiect.
——
Vezi ce alte oportunităţi îţi mai oferă calendarul evenimentelor studenţeşti luna aceasta!
——






