Calendarul evenimentelor studentesti

Informaţii pentru viitorii Delegaţi de Tineret la ONU

 
Bianca Sârbu

Miercuri, 17 martie 2010, am luat parte la una dintre întâlnirile de informare organizate de Bianca Sârbu, actual Delegat de Tineret al României la ONU, pentru a afla mai multe despre acest program şi despre ce trebuie să facă un tânăr care aspiră la o astfel de funcţie.

În primul rând, trebuie să aibă între 18 şi 25 de ani. Apoi, trebuie să demonstreze ambiţie, viziune şi interes pentru problemele tineretului din România. O experienţă relevantă la nivel de tineret este necesară, iar aceasta poate cuprinde o funcţie publică sau voluntariat într-o organizaţie de tineret.

Nu în cele din urmă el/ea trebuie să poată promite tuturor tinerilor din ţară că îi poate reprezenta la ONU pe întreaga perioadă a mandatului (un an).

Program este alcătuit din două părţi: mai întâi, are loc un proces consultativ, prin care delegaţii (în număr de doi) organizează întâlniri cu organizaţiile de tineret din România şi cu reprezentanţi ai instituţiilor publice din ţară active pe segmentul de tineret, cu scopul de a-şi forma o imagine de ansamblu cu privire la problemele specifice pe care tinerii din România le intâmpină zi de zi şi de a-şi defini temele prioritare ale mandatului lor. Apoi, ei vor participa la lucrările ONU: la Adunarea Generală (în octombrie 2010) şi la Întrunirea Comisiei pentru Dezvoltare Economică şi Socială (în februarie 2011). Delegaţii vor activa în cadrul Comitetului al III-lea al acestei Comisii (care se ocupă de chestiunile sociale, culturale şi umanitare) şi vor susţine discursuri despre temele lor prioritare.

Procesul de aplicare va fi în detaliu prezentat pe site-ul http://www.unyouthdelegate.ro/youth-delegate/ de îndată ce va începe procedura de înscriere (31 martie a.c.). Este important de ştiut că pentru finală vor fi selectaţi 6 concurenţi (3 fete şi 3 băieţi). Ei vor lua parte la o dezbatere publică urmată de o sesiune de întrebări, care se va concentra pe agenda ONU şi pe politicile de tineret la nivel mondial.

La ce trebuie să se gândească viitorii Delegaţi de Tineret ai României la ONU? Sunt o mulţime de întrebări care pot fi puse: se confruntă tinerii din România cu probleme diferite faţă de cele cu care se confruntă tinerii din alte ţări? Care sunt factorii care duc la participarea scăzută a tinerilor în viaţa politică şi socială? Cât de deficitar este racordat sistemul educaţional la cerinţele de pe piaţa muncii şi de ce s-a ajuns la această situaţie? Şi lista poate continua.

Merită acest program? Noi spunem că da :) Mai ales pentru dezvoltarea personală şi pentru cea profesională, susţinute de mediul diplomatic şi de multele provocări la care veţi lua parte.

Acestea fiind spuse, trebuie să adaugăm că noi îi admirăm pe viitorii candidaţi la Programul de Delegat al României la ONU şi că le ţinem pumnii! Mult succes :)

——
Vezi ce alte oportunităţi îţi mai oferă calendarul evenimentelor studenţeşti luna aceasta!
——


Etichete: , ,

Ce parere ai?

Comentarile sunt moderate. Acestea vor aparea odata ce au fost aprobate.