TEDxYouth@Bucharest 2012

Gala VIP – impresii

 
Gala VIP

Duminică, 13 decembrie, ora 18:30. Zona Izvor, vis-a-vis vizavi de teatrul Bulandra.  Nu, nu am fost la o piesă de teatru ci la  Gala VIP. Pentru cei care nu cunosc incă, VIP este o organizaţie studentească din Academia de Studii Economice Bucureşti. Membrii ei formează o echipă de Voluntari pentru Idei şi Proiecte.

Duminică, cei de la VIP şi-au ales cele mai frumoase haine din garderobă şi amintirile legate de organizaţia lor pentru a sărbatori 11 ani de existenţă:  11 ani de proiecte, visuri frumoase, împliniri, prietenii, nopţi nedormite, satisfacţii.  Gala s-a desfăşurat într-un cadru fastuos, la Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română iar programul serii a fost deosebit prin varietate şi amprenta artistică.

Pe lângă discursurile Preşedintei VIP, a Vicepreşedintei şi ale altor studenţi implicaţi in dezvoltarea VIP, am avut ocazia să îi cunoaştem pe cei care au transformat fiecare proiect într-un adevărat succes în anul ce tocmai a trecut. Ne-am delectat pe tot parcursul galei cu un frumos program artistic, în cadrul căreia câţiva copii talentaţi ne-au cântat la pian şi la flaut, şi au dansat pe ritm de vals şi jive. Şi pentru că muzica şi dansul se îmbină perfect cu teatrul, am avut parte şi de o porţie de râs privind o scenetă dintr-o comedie interpretată de cei de la Commedia dell’Arte.

Membri activi, alumni sau parteneri ai VIP  am avut apoi ocazia să ne cunoaştem mai bine în cadrul cocktail-ului care a avut loc in foaierul Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română.

Georgiana Sandu, coordonatoarea evenimentului, ne-a acordat un mini-interviu în care ne-a împărtăşit câteva dintre gândurile ei în legătura cu acest proiect:

Iustina: Ce a reprezentat Gala VIP pentru voi, membrii activi ai organizaţiei VIP?

Georgiana: Gala a reprezentat un efort susţinut al unei echipe de studenţi dornici de a crea un eveniment extrem de frumos şi interesant. Însa, mai mult decat un simplu efort, gala a însemnat pasiunea şi entuziamsul de a aduce laolaltă membrii activi, alumnii şi partenerii organizaţiei. A fost o experienţă extrem de interesantă şi de placută.

Iustina: Care a fost scopul acestui eveniment?

Georgiana: Gala VIP a fost realizată cu ocazia împlinirii a unsprezece ani de activitate a organizaţiei. Înfiinţată pe 13 decembrie 1998, Voluntari pentru Idei si Proiecte a crescut precum Făt Frumos într-un an cât alţii în zece, astfel încât odată cu sărbatorirea celor 11 ani de activitate am serbat şi o multitudine de reuşite si succese.

Iustina: Cum vă simţiţi dupa aceşti 11 ani de existenţă ?

Georgiana: Pai cum să ne simţim? Ca un copil care mai are multe de învăţat. Suntem conştienţi că încă suntem la început, însă, în egală măsură, ştim şi cât am crescut până acum. 11 ani este vârsta la care începem a conştientiza ce se întâmplă în jurul nostru, vârsta la care descoperim şi cunoaştem din ce în ce mai bine, este vârsta la care începem a schimba lumea prin paşi mici si siguri.

Iustina: Care este cea mai mare satisfacţie pe care aţi avut-o până acum?

Georgiana: Este extrem de greu să alegi una singură, astfel încat voi spune, generic, proiectele desfăşurate de noi. De la Scoala de Vară România Secolului XXI, la Impact Marketing School, la Personal Development School, Business School sau Economics through a macrofying glass, toate proiectele au contribuit la dezvoltarea VIP România.

Iustina: Ce planuri de viitor aveţi?

Georgiana: Planurile sunt mari. Avem o mulţime de proiecte în desfăşurare în viiitorul apropiat, proiecte care se anunţă a fi extrem de interesante. Pe langa cele vechi, de tradiţie, în 2010 vom avea şi doua proiecte noi, şi anume Vision Playground (bazat pe design grafic) şi Cultural ID (axat pe cultura română şi relaţii publice). Ultimul proiect se va realiza în colaborare cu Institutul Cultural Român.

evenimentestudentesti.ro urează celor de la VIP „La mulţi ani !” şi cât mai multe proiecte interesante şi de succes în anul ce urmează! Vă invităm de asemenea să vedeţi câteva imagini din cadrul galei si să împărtăşiţi cu noi mai multe poze, dacă aţi fost prezenţi la eveniment.

Gala VIP 01 Gala VIP 02 Gala VIP 03

Etichete: , , ,

5 comentarii

  1. Corect e vizavi. Invatati mai intai sa scrieti corect.

  2. Mulţumim de vizită!

    Ne bucurăm că citiţi articolele noastre cu atenţie. Într-adevăr cuvântul “vizavi” este mai des folosit, însă conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române este corectă şi varianta “vis-a-vis”: http://dexonline.ro/search.php?cuv=vizavi

    O zi frumoasă,
    Iustina

  3. Conform DOOC, corect e vizavi. Si in DEX e trecut pana la urma tot cu aceasta forma, nu vad sa scrie pe site ca sunt corecte ambele variante.

  4. Forma vis-a-vis nici nu apare in DOOM. Si nu e vorba ca vizavi e mai des folosit, nu e vorba despre doua cuvinte diferite, e unul si acelasi cuvant care are o singura forma corecta si anume vizavi. E un cuvant frantuzesc care s-a romanizat asa, se invata in ciclul gimnazial, sau cel putin se invata candva.

  5. Salut!

    Se pare ca de data asta am verificat doar DEX-ul online si ne-a scapat faptul ca in DOOM forma corecta este “vizavi”.

    Oricum, multumim inca o data pentru vigilenta ta si nu ezita sa ne atragi atentia ori de cate ori gasesti astfel de greseli. Intentia noastra nu este alta decat aceea de a scrie corect in limba romana.

    Numai bine,
    Ioana

Ce parere ai?

Comentarile sunt moderate. Acestea vor aparea odata ce au fost aprobate.