Săptămâna Naţională a Voluntariatului 2010
Organizatori: Centrul National de Voluntariat împreună cu Reţeaua Naţională a Centrelor de Voluntariat din România
Date cheie: Perioada: 19 – 25 aprilie 2010 Termen limită: 22 martie 2010
Săptămâna Naţională a Voluntariatului este un eveniment naţional menit să mobilizeze cât mai mulţi voluntari care cred că prin fapte mici pot schimba ceva în jurul lor, care ştiu cum să ia iniţiativa, să îşi transforme ideile în realitate şi să îşi asume responsabilitatea.
Fie că faci parte dintr-o organizaţie studenţească sau o fundaţie care contribuie la dezvoltarea comunităţii, este momentul să atragi sprijinul celorlalţi şi recunoaşterea meritelor celor care îşi dedică o parte din timpul liber pentru diverse proiecte de voluntariat.
Dacă tu sau organizaţia ta doriţi să iniţiaţi activităţi de voluntariat sau să vă implicaţi în beneficiul comunităţii voastre, marchează săptămâna 19 – 25 aprilie în agendă şi propune activităţile tale până la data de 22 martie 2010, utilizând acest formular, iar Pro Vobis vă va pune la dispoziţie „recuzita” de care aveţi nevoie pentru organizarea evenimentelor.
Puteţi citi mai multe despre ultimele ediţii ale proiectului aici, iar pentru mai multe informaţii legate de desfăşurarea proiectului de anul acesta accesaţi site-ul Pro Vorbis.
Fii chiar tu în rolul principal al acestei acţiuni!






